Despre noi
Observând că toată mizeria, viciile și necazurile sărăcimii de la orașe și sate provine parte din neștiința de carte, parte din lipsa sentimentului religios, Stroe Belloescu s-a gândit ca cel mai bun lucru ce se poate face pentru oamenii săraci este de „a-i învăța carte spre a-i lumina și a le întări sentimentul religios pentru moralizarea lor”.
De aici a rezultat acea pornire entuziastă de a face școli, biserici, așezăminte de cultură și a lucra din răsputeri pentru întărirea și înălțarea acestor instituții.
În anul 1892, a construit în satul Grivița, fostul județ Tutova, o școală încăpătoare, pe frontispiciul căreia au fost săpate cuvintele: „Ridicat-am aceasta școală pentru luminarea țăranului român. Stroe S. Belloescu”.
Ce oferim?
Preocupați de succesul elevilor, școala noastră le vine în întâmpinare cu o bună instruire şi specializare realizate de un corp profesoral bine pregătit. Profesorii noștri oferă ore de pregătire suplimentară pentru examenele finale.
Știm cât de importante sunt activitățile extrașcolare și astfel oferim elevilor posibilitatea de a petrece timpul cât mai plăcut și de a-și forma o vastă cultură generală, de a-și cunoaște județul în care trăiesc și frumusețile patriei noastre;
Sprijinim elevii noștri în obținerea de burse școlare, sociale și nu numai.
Școala noastră propune o ofertă educațională diversificată, în acord cu nevoile individuale și de formare si cu schimbările care au loc în societate.
Misiune
Misiunea unității școlare
Avem ca misiune educația și instruirea tinerei generații – formarea unui absolvent responsabil, autonom, în măsură să decidă asupra carierei, să contribuie la articularea propriilor trasee de dezvoltare intelectuală şi profesională, să posede competenţe care să permită orientarea şi inserţia activă într-un mediu social a cărui principală caracteristică este accelerarea ritmului schimbării.
Promovând valorile europene – egalitatea șanselor, nondiscriminarea, respectul și prețuirea diferenței culturale, armonia, toleranța, empatia, solidaritatea umană – învățăm să trăim împreună, transformând diferențele în avantaje pentru propria dezvoltare.
Viziune
“Şcoala trebuie să urmărească tot timpul ca tânărul să părăsească băncile ei nu ca specialist, ci ca o personalitate armonioasă.”(Albert Einstein)
Şcoala noastră are o puternică tradiţie. Contăm pe calităţile pe care le cultivăm la elevii noştri: seriozitatea, punctualitatea, toleranța, spiritul de echipă, aprecierea muncii celorlalţi şi competitivitatea. Toate acestea constituie mobilul pentru atingerea standardelor de calitate.
Colectivul de cadre didactice îndrumă elevii nu numai în activităţi specifice de învăţare ci şi în activităţi extracurriculare.
Calendar
Cele mai noi activități, evenimente și acțiuni
Fii Informat!
Program Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS)
Investind în educație, investim în viitorul comunității și al societății noastre permițând participarea elevii Școlii Gimnaziale „Stroe Belloescu” la activități destinate să le acopere ariile de interes și pasiunile.
Începând cu această lună, noiembrie 2024, elevii Școlii Gimnaziale ,, Stroe Belloescu “ participă la activitățile cluburilor propuse în cadrul proiectului european PNRAS-2.
In acest sens s-au făcut dotări cu echipamente moderne de tehnologie și software și licențe care să faciliteze implementarea, dotări cu resurse materiale pentru a crea și organiza un mediu de învățare atractiv.
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt cei 89 de elevi de nivel gimnazial care au fost bucuroși să participe la activitățile organizate de fiecare club.
1 Decembrie – Ziua Națională a României la Școala Gimnazială „Stroe Belloescu” Grivița
Cu ocazia zilei de 1 decembrie, întregul colectiv de elevi și profesori ai Școlii Gimnaziale „Stroe Belloescu” Grivița au sărbătorit cu emoție și bucurie Ziua Națională a României. În fiecare clasă, elevii, sub îndrumarea cadrelor didactice, au desfășurat...
Făuritorii Marii Uniri
Astăzi, colectivul clasei a VIII-a a participat la activitatea extracurriculară “Făuritorii Marii Uniri” un demers prin care elevii sunt ajutați să înțeleagă importanța istoriei naționale. La Școala Gimnazială „Stroe Belloescu” Grivița, marcarea principalelor...
100 de puieți pentru un viitor mai verde: plantare la stația de epurare Trestiana
Școala Gimnazială "Stroe Belloescu" Grivita s-a înscris anul acesta în proiectul „Plantează în România”. Cu sprijinul acordat de Primăria Grivița, am reușit să plantam cu entuziasm 100 de puieți forestieri la stația de epurare Trestiana și să transformăm acest...
Recunoștință și apreciere ostașilor români
Joi, 30 octombrie 2025, elevii Scolii Gimnaziale ,,Stroe Belloescu" Grivița au participat la un eveniment emoționant desfășurat în fața Cercului Militar Bârlad. Acest eveniment s-a desfășurat cu prilejul împlinirii a 110 ani de la înființarea Regimentului 52...
Competiția „RUGBY DE TOAMNA”
Echipa reprezentativă de rugbi tag a participat astăzi la competiția „RUGBY DE TOAMNA”. Vreau să mulțumesc elevilor școlii noastre pentru participare și în mod deosebit domnului director, Sava Stefan, precum si colegului Balaban Radu pentru transportul elevilor cu...
În memoria lui Stroe Belloescu
Astăzi, 20 octombrie, elevii Școlii Grivița, sub îndrumarea cadrelor didactice, au desfășurat activități în memoria intelectualului și filantropului Stroe S. Belloescu, marcând 113 ani de la trecerea în neființă a acestuia. Duminică, 19 octombrie, directorul Școlii...
Notificari
Anunțuri importante
Verifică constant această secțiune. Aici vom afișa cele mai noi anunțuri care privesc procesul educațional, evenimente, concursuri, etc.
Dacă dorești informații suplimentare, trimite-ne un mesaj și te vom contacta în cel mai scurt timp.
Festivitate deschidere an școlar 2025-2026
Dragi părinți, elevi și profesori, Luni, 8 septembrie, școala își va deschide porțile pentru un nou început. Festivitățile de deschidere se vor desfășura conform următorului program: luni, 8 septembrie ora 08:00 Şcoala Gimnazială "Stroe Belloescu" Grivița luni, 8...
Anunț concurs fizică
În conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursurilor de ocupare a posturilor/ catedrelor care se vacantează pe parcursul anului şcolar în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, aprobată prin OMEN nr. 4959/2013 şi OMEC 5574/2020,...
Calendarul anului școlar 2022-2023
Calendarul anului școlar 2022-2023 a fost aprobat de Ministerul Educației pe data de 31 martie 2022, prin ordinul 3.505, iar organizarea acestuia este pe module, fiind eliminată denumirea de „semestre” și împărțirea anului școlar introdusă din anul 1998. Sunt 5...
Calendar












