În cadrul „Săptămânii Verzi”, elevii claselor primare, sub îndrumarea doamnelor învățătoare, au desfășurat o serie de activități educative și interactive dedicate importanței apei în viața noastră.
Pornind de la tema apei ca sursă esențială de viață, elevii au explorat rolul acesteia în natură, au descoperit apa ca mediu de viață pentru numeroase viețuitoare și au înțeles importanța protejării resurselor de apă.
Activitatea a debutat cu vizionarea prezentării interactive „Apa – văd, cred, mă întreb”, care a stimulat curiozitatea și gândirea critică a elevilor.
Prin realizarea unui experiment de filtrare a apei, copiii au observat, în mod practic, cum poate fi curățată apa și cât de important este să prevenim poluarea acesteia.
Creativitatea elevilor s-a reflectat în realizarea colajului „Circuitul apei în natură”, dar și a machetei „Ape poluate versus ape curate”, prin care au evidențiat diferențele dintre un mediu sănătos și unul afectat de poluare.
Activitățile au contribuit la formarea unor atitudini responsabile față de mediu, elevii conștientizând că fiecare dintre noi are un rol important în protejarea apei.
👏 Felicitări tuturor celor implicați!

