Ridicat-am această școală pentru luminarea țăranului român. Stroe S. Belloescu

Stroe Belloescu

Ridicat-am această școală pentru luminarea țăranului român. Stroe S. Belloescu

Brașov – repere geografice și culturale

iun. 9, 2025

În perioada 5 -7 iunie 2025 toți elevii de gimnaziu a școlii noastre au participat la excursia organizată în cadrul proiectului: „Măsuri pentru reducerea abandonului școlar la Școala Gimnazială „Stroe Belloescu”, sat Grivița”, cod proiect: F-PNRAS-2-2023-1783.

Excursia a prevăzut activități în aer liber, activități culturale, activități creative, activități sociale, activități de învățare – în cadrul activităților outdoor elevii realizând proiecte de cercetare pe diverse teme.

Obiectivul general al proiectului de reducere a abandonului școlar dar și a riscului de abandon școlar a fost punctat deoarece participarea elevilor la această excursie le-a generat o stare de bine generală, incluzând relaxarea, distracția, învățarea, socializarea și chiar și dezvoltarea personală.