Școala Gimnazială ,,Stroe Belloescu” Grivița – file de istorie
Observând că toată mizeria, viciile şi necazurile sărăcimii de la oraşe şi sate provine parte din neştiinţa de carte, parte din lipsa sentimentului religios, Stroe S. Belloescu s-a gândit ca cel mai bun lucru ce se poate face pentru oamenii săraci este de „a-i învăţa carte spre a-i lumina şi a le întări sentimentul religios pentru moralizarea lor”. De aici a rezultat acea pornire entuziastă de a face şcoli, biserici, aşezăminte de cultură şi a lucra din răsputeri pentru întărirea şi înălţarea acestor instituţii. În anul 1892, a construit în satul Griviţa, fostul judeţ Tutova, o şcoală încăpătoare, pe frontispiciul căreia au fost săpate cuvintele: „Ridicat-am aceasta şcoală pentru luminarea ţăranului român. Stroe S. Belloescu”. Școala a functionat in localul vechi pana in anul 1982, cand s-a ridicat o cladire noua, actualul sediu al școlii.
Localul actual oferă un cadru optim de desfãsurare a tuturor activitãtilor instructiv-educative.
✓ Unde ne găsiţi?
Griviţa este o localitate din sudul judeţului Vaslui, situată pe DJ 242, care face legătura între oraşele Bârlad şi Galaţi. Prima atestare documentară a satului datează din anul 1504.
Comuna Griviţa se mărgineşte la nord cu municipiul Bârlad, la sud cu comuna Bălăbăneşti, judeţul Galaţi, la vest cu comunele Tutova şi Perieni, iar la est cu comunele Fruntişeni şi Vinderei.
✓ Repere istorice ale comunei Grivița
În prezent, satele componente ale comunei Grivița sunt: Grivița (satul de reședință al comunei), Trestiana și Odaia Bursucani.
✓ Satul Grivița
Satul Grivița, care este și satul de reședință al comunei, a luat ființă în anul 1878, perioadă în care a luat ființă și satul Trestiana.
Denumirea satului Grivița a fost dată datorită faptului că acesta a luat ființă imediat după războiul din 1877, legându-se această denumire de reduta Grivița.
În 1878, noul sat Grivița se întemeiază „pe moșia satului Odaia Bursucani”, iar grivițenii se împroprietăresc, primind loturi de case pentru piața publică, școală, biserică, primărie și drumuri. Fiecare locuitor primea în medie 4,5 ha de pământ.
Noul sat a făcut parte din comuna Odaia Bursucani, între anii 1892 și 1909.
Sursa: „Studiul geografic al comunei Grivița”, 1992, prof. Chirica Anica, p. 73.
✓ Satul Odaia Bursucani
Denumirea acestui sat este legată de faptul că, în trecut, pe locul unde se află astăzi satul Odaia Bursucani, a existat un cioban cu numele de Grigore Bursuc, care își mâna oile pe lângă apa Trestianei, pe Dealul Trestianei, lângă târgul Bârladului, în Țara de Jos a Moldovei. Locuința sa a fost ridicată în jurul anilor 1775–1780 și era compusă dintr-o singură odaie. Tot pe atunci s-au născut fiii lui Grigore Bursuc, Vasile Bursuc, cel ce va fi poreclit „Vasilache”, și Ion, zis și „Bursucanu”. Cele trei familii Bursuc – sau Bursucanii și Vasilachii –, alături de ceilalți locuitori care s-au așezat în zonă, au format în jurul odăii micul sat răzășesc, numit inițial Odaia Bursucului, Bursucanul și apoi Odaia Bursucani. Acești Bursucani erau răzeși și urmași de răzeși. Se crede că satul a luat ființă cu aproximativ 70–80 de ani înaintea satelor Grivița și Trestiana, respectiv în jurul anului 1800.
Sursa:„Contribuții la istoria satului Odaia Bursucani”, dr. ing. Dan Vasilache.
✓ Satul Trestiana
În 1896, satul de lângă Bârlad, cunoscut din vechime mai întâi ca Trestiana, apoi ca Cetățuia, iar mai apoi din nou ca Trestiana, capătă denumirea de Palerma și este înglobat în comuna Odaia Bursucani. Numele de Palerma provine de la un inginer italian din Palermo, care a „catagrafiat” stabilirea loturilor de pământ pentru împroprietăriți – școală, primărie, biserică, drumuri etc. Acesta a realizat planul cu împărțirea pământului din satul Trestiana, conform legii din 1878, cunoscută drept legea împroprietăririi însurățeilor. De-a lungul existenței sale, satul Trestiana a mai purtat și denumirea de „Stroe Belloescu”. În acea perioadă, localitatea era încadrată în județul Tutova.
În anul 1964, denumirea localității a fost schimbată în Trestiana, prin Decretul nr. 799 din 17 decembrie 1964. Actuala denumire corespunde, deoarece satul este amplasat în apropierea pădurii cu același nume, iar pe lângă sat trece pârâul Trestiana.
✓ Școala de-a lungul timpului




